1. Care este cel mai important lucru pe care un makeup artist trebuie sa il detina?

 

Pasiunea pentru frumos…fara pasiune nimic nu este posibil. Poate te asteptai sa spui talentul, insa din experienta mea cu elevii la scoala de makeup, pot spune ca oamenii pasionati pot si fara talent sa reuseasca.

 

  1. Dar cel in care merita sa investeasca?

 

Instruirea este singurul lucru ce nu iti poate fi luat. O pensula se poate strica, o paleta se poate sparge, insa cunostintele nu iti pot fi luate de nimeni. Deci investitia in propria cariera si dezvoltare personala, sunt ale noastre pe viata si merita toti banii.

 

  1. Daca ai putea sa schimbi ceva in makeup, care ar fi aceasta schimbare pe care ai face-o? 

 

Respectul pentru aceasta arta. As vrea ca toti cei care practica aceasta meserie, sa aiba respect pentru munca lor, sa se autoaprecieze si sa nu se mai lase “licitate” ca la piata, pe 2 bani. Asta e trendul acum si e foarte trist. Sper ca impreuna cu Asociatia Makeup Artistilor din Romania Together for beauty, unde sunt membru fondator, sa schimbam aceste mentalitati gresite, sa invatam makeup artistii sa se aprecieze mai mult.

 

  1. Care este regretul tau no. 1? 

 

E prima oara cred cand raspund public la o astfel de intrebare. Am un regret sau poate mai multe, dar cel considerat No. 1 este ca nu am luptat cu parintii mei sa imi urmez visul inca de la inceput. M-am apucat de makeup la 26 de ani, dupa ce am facut 2 facultati si un master. As fi putut sa o fac de la 20. Dar mai intai trebuia sa ii demonstrez tatei ca sunt capabila sa fac doua facultati si ca pasiunea mea ramane tot machiajul. Cred ca viata mea ar fi fost cu totul alta.

 

  1. Ce iti place cel mai mult sa faci in timpul tau liber?

 

Prima oara cand am citit intrebarea m-a bufnit rasul. Pentru ca timpul meu liber e aproape inexistent. Alerg intre cursuri Bucuresti si Brasov, cliente pe care nu le pot abandona si care vor sa se machieze numai la mine. Reusesc insa sa imi fac timp pentru Alesia, fetita mea de 10 ani, cel mai curat aer pe care il respir.

 

  1. Ce admiri la o femeie? Dar la un barbat?

 

Cel mai mult admir la o femeie puterea de a se reinventa permanent. Pe unele le ajut chiar eu sa se reinventeze. Aproape toate facem asta, unele constient, altele inconstient.  La un barbat admir puterea de a recunoaste ca in spatele lui se afla o femeie puternica. Recunosc, sunt usor feminista.

  1. Ce te caracterizeaza?

Sunt hotarata, tot ceea ce mi-am propus in aceasta viata am obtinut, numai ca pentru absolut tot am muncit extrem de mult. Poate dublu sau triplu fata de altii, dar satisfactia e uriasa. Am invatat sa consider piedicile, trepte pe care trebuie doar sa le urc. Asa ar trebui sa facem toti.

 

  1. Daca ai eroi in viata reala, cine sunt aceia?

 

N-am eroi. Am insa oameni dragi pe care ii admir. Ii admir pentru putere, pentru iubirea care salasluieste in ei. Un astfel de om e tata, care a stiut sa se ridice mereu de jos dupa ce a cazut de foarte sus.

  1. Care este principalul tau defect? Dar calitate?

 

Sensibilitatea e principalul meu defect. M-a facut sa par vulnerabila in fata oamenilor ce vroiau sa profite. Calitatea mea principala… e tot sensibilitatea. M-a facut in totdeauna sa fiu deschisa, creativa si sa imi iubesc aproapele. Sa imi iubesc cursantii si meseria, sa pot sa fiu creativa.

 

  1. Cand si unde te-ai simtit cea mai fericita?

 

Nu exista fericire mai mare decat aceea de a da viata unei fiinte – aceasta, in plan personal. In plan profesional, dupa fiecare curs simt ca plutesc, am mai dat aripi unor pasari maiestre care sunt pregatite sa faca lumea aceasta mai frumoasa.